Cât voi trăi, luna septembrie va însemna, pentru mine, răcoarea din diminețile în care nu exista bucurie mai mare decât aceea că a început școala. Mi-a plăcut fiecare secundă petrecută în clasă și-abia acum aș zice uneori că eram tocilară; altfel, cred că școala era doar o alternativă plăcută la realitatea din care ieșeam dimineața, cu rucsacul nu atât de greu ca al copiilor de-acum. Dar despre asta cu altă ocazie sau poate niciodată.

În septembrie începe școala, în mintea mea, pentru toată lumea. Copii, evident; părinții care sunt stresați de ghiozdane, pixuri, carioci, culori; bunici, profesori, chiar și pentru cei care n-au copii și nici job în domeniu, dar care sunt striviți de masele de elevi care aglomerează autobuzele brusc, odată cu primele frunze care meșteresc cel mai frumos covor din lume. Continue reading