Tu ce citești azi?

Tag: Anansi Ego (Page 1 of 2)

Cea mai dură carte despre abuz

Tristul tigru a apărut în original în 2023, iar la noi a fost tradusă din franceză de Svetlana Cârstean și publicată în 2024 în colecția Anansi Ego a imprintului Anansi. World Fiction din Grupul Editorial Trei.

Pentru mine, Tristul tigru e cea mai dură și sinceră carte pe care am citit-o despre abuz sexual, dar și cea mai puternică, o găsesc având rol aproape terapeutic pentru alte persoane care au trecut prin asta, dar și rol educativ pentru oricine simte că are gânduri de justificare pentru incest, abuzuri sexuale asupra minorilor, coruperea acestora și alte infracțiuni care se întâmplă, totuși, peste tot în lume, dar despre care nu se vorbește suficient și parcă nici tocmai competent dintr-o varietate de motive. Continue reading

Liberă. Un copil și o țară la sfârșitul istoriei

Lea Ypi este profesoară de teorie politică în Londra și a scris Liberă. Un copil și o țară la sfârșitul istoriei, publicată la noi în 2024 de editura Pandora M, în colecția Anansi Ego, tradusă din engleză de Bertha Savu. M-a surprins – și nu prea – să descopăr atâtea asemănări între copilăria mea și cea pre și post anii ’90 în Albania.

După dispariția sistemului comunist, fetița din carte, Pionier al Patriei în vechiul regim, descoperă cu uimire și chiar revoltă neconcordanțele lumii în care s-a trezit și pe care nu o mai înțelege, deși încearcă din răsputeri.

Continue reading

Povestitorul, o oglindă care deformează

Cred că am citit tot ce a apărut la noi dintre cărțile Elenei Ferrante și mă grăbesc cu bucurie, de fiecare dată când se traduce ceva nou, să pun mâna pe noul titlu – știu că nu sunt niciodată dezamăgită și că mereu capăt câteva noi perspective asupra vieții și-a raportării mele la ea, învăț ceva despre autoare, despre mine și despre lume și, per ansamblu, ies din cartea respectivă mai câștigată și un pic mai utilă mie și celor din jur, cred eu. Așa că n-am ezitat o clipă când a apărut Între margini în română.

Continue reading

« Older posts

© 2026 ancazaharia.ro

Theme by Anders Noren — Up ↑