Tu ce citești azi?

Tag: depresie

Depresia și mirarea în fața a tot ce trăim. „Gândește-te că nu mai sunt”

Prefer să ajung mai târziu la cărțile extraordinare, bineînțeles, decât să nu ajung niciodată. Nu știu cum am stat atâta vreme cu Gândește-te că nu mai sunt în casă, când mi-ar fi prins atât de bine în multe momente grele, dar acum am pus-o pe lista aia cu cărți pe care le recomand mult și des – mai ales celor care au certitudini despre cum ar trebui să își trăiască alții viața, despre ce trebuie să facă oamenii cu depresie sau alte provocări de ordin psihic, despre ce și cum e „greșit” la homosexuali. Cartea asta, cred eu, poate să îți demoleze și să-ți reașeze ceva din structura ta morală, să te facă mai empatic fără a vrea vreo clipă să aibă un ton moralizator.

Continue reading

Despre ce te salvează când tu nu mai poţi sau nu mai ştii cum

Am început acest articol în septembrie 2019, dar nu l-am putut duce la capăt pentru că simţeam că nu e suficient de complex. Că n-am prea multe de zis. Strict pentru complexitatea acestui articol, am făcut bine că am aşteptat. Unele materiale se scriu singure pe măsură ce trece timpul, iar acesta este unul dintre ele. Unul care, insist cât pot, nu trebuie să ţină vreodată loc de ajutor specializat. Poate fi, cel mult, un pas intermediar până acolo, o sursă de inspiraţie şi confirmarea faptul că trecem cu toţii prin aceleaşi lucruri, doar că în diferite perioade ale vieţii şi la intensităţi care variază de la caz la caz. Nu ne-am stricat. În orice caz, nu definitiv. Şi pentru asta căutăm ajutor. Continue reading

© 2024 ancazaharia.ro

Theme by Anders NorenUp ↑