Am început acest articol în septembrie 2019, dar nu l-am putut duce la capăt pentru că simţeam că nu e suficient de complex. Că n-am prea multe de zis. Strict pentru complexitatea acestui articol, am făcut bine că am aşteptat. Unele materiale se scriu singure pe măsură ce trece timpul, iar acesta este unul dintre ele. Unul care, insist cât pot, nu trebuie să ţină vreodată loc de ajutor specializat. Poate fi, cel mult, un pas intermediar până acolo, o sursă de inspiraţie şi confirmarea faptul că trecem cu toţii prin aceleaşi lucruri, doar că în diferite perioade ale vieţii şi la intensităţi care variază de la caz la caz. Nu ne-am stricat. În orice caz, nu definitiv. Şi pentru asta căutăm ajutor.

Septembrie 2019. Cred că am mai scris despre perioadele tulburi din viața mea din ultimul an, nu am de gând să recitesc, dar am dat zilele astea peste un album pe care l-am ascultat, obsesiv și exclusiv, iarna trecută, și despre care cred că pot să zic că m-a salvat, la propriu, de niște lucruri tare neplăcute. Violence, albumul celor de la Editors, e cel despre care nu exagerez când spun că mi-a salvat viața. O zic aici pentru că poate cineva, undeva, crede că nu mai are de ce să trăiască, iar eu îndrăznesc să propun albumul ăsta de ascultat, simţit şi trecut prin toţi porii înainte de a lua decizii majore.

It breaks my heart to love you e ce mi-am spus mie când mi-a fost cel mai greu să mă accept măcar, ca să nu mai spun despre iubire. E din Sugar, la care partea instrumentală e chiar dătătoare de speranță și te și intrigă puțin; pe mine m-a făcut să-mi zic: uite, oare ce alte minunății or mai fi pe lumea asta și despre care eu nu știu? Oare cum ar fi să mai am niște răbdare cu mine?

Octombrie  2020. Şi după cel mai frumos an din viaţa mea a venit, cum altfel?, ziua plăţii pentru bucurii şi-a decontului pentru încheierea unor socoteli. Sigur, cum s-au gândit unii după postarea mea de zilele trecute, puteţi considera că mă refer la nişte dezamăgiri amoroase şi puteţi trece uşor printr-un text care confirme nişte clişee călduţe. Tot în anii din urmă am învăţat să nu mă mai lupt cu ce înţeleg alţii. Dar nu, vreau să subliniez că nu toate pierderile sunt amoroase şi nu sunt toate recuperabile. Unele părţi din tine mor la propriu şi tu nu, te gândeşti cu furie în primele zile, şi poate eşti tot mai tentat să faci tu să se întâmple asta. Eu am fost. Încă mai sunt.

Dar nu vreau să detaliez despre mine, ci despre ce m-a ajutat în astfel de momente.

Ascultă muzica pe care ai mai ascultat-o în momente asemănătoare. Dacă e o despărţire care îţi rupe sufletul, cel mai probabil e că ai mai trecut prin una care atunci a părut la fel, de nedepăşit. Şi cum mulţi fac, „tratăm” asta cu muzică. Pe mine m-a ajutat mereu să mă reîntorc la Editors şi la Russ. Calmul unora (din Nothingness, de exemplu) şi violenţa celuilalt (eventual din Goodbye) mi-au echilibrat sentimentele contradictorii şi-au redus din furia acumulată.

Fă mişcare, chiar dacă în mod obişnuit nu o faci. Nici nu contează foarte mult de ce te apuci, poţi pur şi simplu să dansezi cât să-ţi dezmorţeşti spatele înţepenit pe canapeaua pe care plângi fără oprire. Ce-am învăţat însă recent e să nu faci mişcare chiar după o operaţie, mai ales când ţi s-a spus clar să nu o faci, pentru că suntem super, dar nu super-oameni, şi nu ne permitem să sângerăm până la moarte. Mergi pe jos cât poţi, apoi creşte uşor ritmul; jur că-i o reuşită şi să alergi până la colţul străzii. Nu e o întrecere, e o acţiune de salvare în care tu te implici pentru tine.

Scrie prin ce treci fără să te gândeşti la talent sau publicare. Poate să iasă ceva sau nu, dar nu judeca acest aspect în termeni de faimă ulterioară. La mine s-au materializat nefericiri în cărţi de-a lungul anilor, dar pe dinafară au rămas şi mai multe pagini scrise – iar cele  mai mari dureri cred că n-au fost niciodată explicate în scris. La mine funcţionează mereu mai bine scrisul de mână, concentrarea pe a face buclele corecte şi-a sincroniza mâna cu fluxul agresiv al gândurilor.

Pictează, desenează, schiţează, ciopleşte, sculptează – fă ceva cu mâinile şi dă formă şi culoare tuturor sentimentelor. Deseori e mai uşor aşa decât prin scris, unde vrei să redai prin cuvintele exacte – şi ele nu-s mereu pe foaie ca-n cap, aşa că poate să-ţi iasă mai fidel un tablou cu pete în toate culorile negurii din mintea şi inima ta.

Lucrează ca de obicei – pe asta o ştiu de la medicul care a insistat ca, în măsura în care reuşesc fizic, să nu las tristeţea să ocupe primul loc în faţa rutinei. Aceasta, alături de nervii pe care poate ţi-i fac colegii cu solicitările lor şi obişnuinţa colectivului de a mânca împreună la prânz, îţi iau gândul de la ale tale şi îl mută, măcar sporadic, la ale lor. Astfel iei puţină pauză de la timpul tău cu tine – care, în exces în astfel de momente, dăunează.

Răspunde la telefon şi celor cărora nu le-ai răspunde în mod obişnuit. Din acelaşi motiv ca sus-numitul: dai şi de problemele altora, ţi se propun proiecte noi, ţi se confirmă că faci parte din ceva mai mare decât tine şi că asta poate fi de bine – căci te poţi simţi luat în braţe fie şi puţin, poţi fi asigurat fără vorbe că eşti important pentru cineva (chiar dacă, în situaţii de criză din punct de vedere romantic, suntem tentaţi să afirmăm că am da întreaga lume pe atenţia unuia singur).

Ieşi în oraş, nu alege să-ţi facă altcineva cumpărăturile decât în cazuri extreme, mănâncă unde te-ai dus şi-acum doi ani când simţeai că mori şi unde salata cu caracatiţă te-a făcut să te gândeşti o clipă că ai mai gusta-o şi a doua oară, dar include într-o zi în tur şi un loc nou, care să te solicite să-ţi deschizi mintea pentru a-l analiza. Dacă tu vezi noul parc cu ochi atât de trişti, oare el te vede pe tine la fel?

Repet, toate cele de mai sus sunt experienţe personale şi sper să aibă doar rol de inspiraţie în momentele proaste, în cele în care simţiţi că propria persoană se diluează tot mai mult şi vă alunecă printre degete. Pentru orice altceva, insist, programaţi o întâlnire cu un psiholog sau sunaţi la TelVerde Antisuicid – 0800801200.

Fotografie: Oleg Magni, de la Pexels.

Facebook Comments