Povestea soției fostului președinte american are un titlu cum nu se poate mai potrivit în original, Becoming conținând implicit referirea la tot procesul de devenire al ei, creșterea și modelarea într-un om care și-a dorit să fie mereu mai bun și mai de folos celorlalți. În română a apărut la Editura Litera, la final de 2018, și are peste 600 de pagini, dintre care o parte cu fotografii din copilăria lui Michelle alături de familie, dar și din adolescență, facultate, de la căsătoria cu Barack și cu fetele lor în primii ani de viață, înainte de acel „carusel” în care s-au urcat odată cu alegerea lui Barack Obama drept al 44-lea președinte american. Continue reading
Tag: editura litera (Page 17 of 19)
La editura Litera a apărut, în mai 2019, volumul Patrick Melrose. Nu contează. Vești rele, de Edward St. Aubyn, în colecția cpt (carte pentru toți), format de buzunar. Ocazie cu care am aflat și despre ecranizare: pe HBO Go, după cum multă lume a văzut deja, se găsește miniseria cu Benedict Cumberbatch în rol principal, alături de care n-am putut să nu o remarc pe Allison Williams (în rolul Mariannei, care deloc nu mi-a plăcut).
Recomand a se citi O istorie a violenței după Sfârșitul lui Eddy Belleguele, care mult mi-a plăcut și despre care am scris aici. Deși cele două nu sunt (neapărat) legate, trebuie știut că ambele sunt romane profund autobiografice, iar informațiile din cele două, puse cap la cap, construiesc portretul mai amplu al unei vieți trăite în zona apropiată de durere, suferință, traumă. Continue reading










