Pentru că viața profesională mi-a acaparat tot mai mult din timpul dedicat cititului, dar mai ales cel dedicat speranței de-a face cărțile atrăgătoare și pentru alții, sper ca acest format mai concis să poată totuși să satisfacă atât întreaga curiozitate a foarte puținilor curioși, cât și să mă țină pe mine „prinsă” în promisiunea de a reveni lunar cu un astfel de material, indiferent că-n rest apuc sau nu să scriu despre ce-mi mai trece prin cap. Fără a mai lungi introducerea, le iau în ordine cronologică, iar la final vă mai povestesc și ce am tradus, ce-am mai făcut, am văzut, ce mai am de gând. Continue reading
Tag: Stephen King (Page 1 of 2)
Stephen King e unul dintre scriitorii mei preferați și, din păcate, unul dintre cei pe care i-am citit cel mai haotic. Și puțin, raportat la opera lui prolifică. Tind să cred că am ratat tocmai cărțile care sunt general acceptate ca fiind de referință (de exemplu, seria Turnul întunecat, republicată acum la Nemira, în traducerea lui Mircea Pricăjan, pe ale cărei prime două volume le-am văzut ieri într-o librărie și arată minunat), dar m-am atașat de ingeniozitatea descoperită odată cu prima întâlnire cu o carte de Stephen King, citită în adolescență, și-anume Misery. Am continuat cu Cimitirul animalelor, Jocul lui Gerald, Misterul regelui. Despre scris, Un basm, Apocalipsa, Holly, Focul viu, Christine, Străinul. Nu sunt sigură că în ordinea asta și nu sunt convinsă că n-am ratat ceva.
Nu mai țin minte în ce carte de Stephen King am descoperit-o pe Holly Gibney, dar știu sigur că m-am gândit de multe ori la ea, că visam la o carte pe care am tot așteptat-o: una în care centrul atenției să fie Holly, care a devenit rapid unul dintre personajele care mă inspiră și mă motivează cel mai mult.
Holly e atentă la detalii, se ține la distanță de oameni și de distragerea pe care aceștia o constituie, își învinge fricile și are, per ansamblu, acel vibe pe care eu îl consider foarte cool. Și care altora le-ar părea de tristă, știu. Continue reading










