N-am mai scris despre teatru de o veșnicie, multe texte s-au pierdut odată cu închiderea unor publicații, nici nu m-am mai simțit inspirată, deși prin săli de spectacol am mai călcat între timp, dar pe 15 mai 2026 am văzut „6 inimi, 3 greșeli” la Oradea și vreau să dau mai departe din entuziasmul și chiar sentimentele amestecate cu care am rămas după reprezentație.
M-a surprins plăcut să văd, într-un oraș atât de religios, o sală plină – și nu oricum, ci cu oameni care au râs constant la subiectele sensibile, la replicile despre infidelitate, sex, căsnicie. Poate că suntem, dar nu suntem cu totul pierduți în ipocrizie habotnică dacă umorul, această poartă spectaculoasă către discuții dificile și adevăruri cu costum de glumă, și-a făcut treaba. Dar să vă spun mai multe despre modul în care am văzut eu reprezentația itinerantă a celor de la Teatrul Maidan, companie independentă de care eu abia acum aflu, dar cu bucurie, vă asigur.
