Despre cartea asta am tot spus, pe unde am apucat, că e teribil de enervantă și frustrantă, așa că nu m-a mirat că deseori s-a înțeles că nu mi-ar fi plăcut. Însă treaba stă tocmai pe dos: narațiunea e atât de relatable în Măștile din spatele măștii (editura Hyperliteratura, 2022), personajele jur că le-ai întâlnit și la tine-n bloc sau, ferească!, în grupul de prieteni, încât te invidiez sincer dacă povestea asta nu-ți pare cunoscută. Prea cunoscută.

Între timp, eu zic așa: dacă peste ani vom avea nevoie să ne aducem aminte cum a fost printre oamenii obișnuiți în timpul pandemiei, vreau să ținem minte să ne întoarcem la Măștile din spatele măștii, romanul lui Teodor Hossu-Longin. Pentru că n-a lăsat pe-afară nici moșul cu fantezii și nostalgii ceaușiste, adept al teoriilor conspirației, nici pe familia de treabă a blocului, nici pe bătrâna cultă, parcă nimerită din altă lume printre demenți, nici pe mama supusă a băiatului care la un moment dat a cotit-o de la școală spre probleme și găinării penibile, dar atât de amuzante.

Personajele sunt foarte bine construite individual (dar asta știam și din alte cărți scrise de Teodor Hossu-Longin; vezi că am scris aici despre una dintre ele) și sunt dureros de credibile și autentice (de acolo nervii mei pe tot parcursul cărții), încât nu ai de ales și, în funcție de cum ți-e ziua când citești, fie râzi incontrolabil, fie te vei înfuria la culme sau vei scanda ca să le dai dreptate celor cu care rezonezi.

Administratorul Ghiocel Apostolache, nea Ghighi pentru cunoscuți, începe să țină un jurnal pentru generațiile viitoare când în România începe lockdown-ul, mișună izolatele, se completează declarații pentru a putea ieși din casă și se dau pe sub mână măști și dezinfectanți. Tot izolarea asta este ceea ce aduce împreună personajele care, deși vecine, nu interacționaseră (prea mult sau deloc) până-n acel punct în care paranoia ori nevoia devin liant. Fără să vrea – sau poate că exact asta și-a dorit – autorul cărții de față duce la bun sfârșit un demers ca al lui nea Ghighi: înregistrează necenzurat o bucată de istorie însemnată și care va fi, cu siguranță, un reper pe viitor tocmai pentru că frântura aceasta din viețile unor indivizi dintr-un bloc ales la întâmplare este un duplicat al altor vieți care s-au derulat, mai mult sau mai puțin, la fel.

Așadar, recomand cartea asta când simți că ai început deja să uiți toate tipologiile grosolan scoase-n evidență de primul lockdown românesc, cel din 2020. Și până atunci trebuie să o citești pentru că, dacă înlocuiești pandemie cu război, vei vedea că discursul unui anumit tip de oameni rămâne neschimbat. Sau dacă te-ai izolat în vreo bulă în ultimii ani și nu știi cum a fost „la firul măștii”, cartea asta e contactul de care ai nevoie pentru a pricepe realitatea. Și dacă nimic din toate astea nu reprezintă un apel la luciditate și informare, atunci măcar știi că ai râs serios de „ceilalți”. Poate că informațiile mai grele vor face click mai târziu în viață. Și e ok.

Pe coperta a patra scrie că e „un must-read pentru generațiile viitoare, ca să înțeleagă ce s-a întâmplat cu noi” și sunt complet de acord. Sper că ei ne vor privi, totuși, dintr-un loc mai apropiat de sufrageria relaxată a Sidoniei și cât mai departe de răutatea gratuită a lui Ghiocel. E grav dacă va fi altfel.

Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt; găsești cartea aici.

Facebook Comments