Editura Nemira lansează autobiografia legendarului muzician Carlos Santana –
Tonul universal, în colecția Yorick de arte ale spectacolului, în traducerea Mihaelei Ioncelescu. Continue reading
Page 59 of 136
Roma antică. O istorie pentru toți a apărut în 2017 la Editura Neverland și e scrisă de Romulus și Aurelia Gidro, cei care reușesc să dea Romei antice o față pe care eu am mai întâlnit-o până acum doar în documentare. Însă nici acolo cu atât de multe detalii, reuțind astfel să creeze o imagine extrem de complexă, filigranată, a epocii de glorie a Imperiului Roman. Continue reading
Pe Charles Saatchi l-am descoperit în forma asta, într-o carte de interviuri, la anticariatul meu preferat din Brașov, în Piața Teatrului, într-o zi când nu voiam să ajung acasă… nu cu mâna goală, căci simțeam nevoia să-mi fac un cadou. Mi-am oferit acest volum, care a costat aproape 15 lei, și de a cărui citire m-am apucat imediat, probabil intuind că aveam să ajung la această concluzie: că devii inspirație pentru ceilalți nu atunci când îți propui asta, ci când îți asumi plusurile și minusurile propriei persoane cu tot angajamentul și bucuria că asta te face om, la fel ca pe toți ceilalți. Continue reading