Crezul meu personal e că pot fi mai utilă lumii dacă nu scriu recenzii negative, mai ales când vine vorba de cărți, dar nu neapărat, pentru că mi se pare că aproape totul poate fi interpretat subiectiv – și-atunci ce rost are să zic ce nu mi-a plăcut mie la un local, ce am detestat într-o carte, ce nu mi-a prins bine la o experiență nouă? Dar Animal e una dintre acele cărți care trezește sentimente contradictorii și despre care trebuie să spun cuiva, amestecând bune cu rele și sperând să găsesc un partener de discuție care să-mi împărtășească părerile sau, dimpotrivă și fără supărare, să le contrazică.

Animal este debutul Lisei Taddeo, dar la noi a apărut după a doua ei carte, marele hit care încă e Trei femei. Și se vede că e debut, cu toate implicațiile la care te-ai aștepta când afirmă cineva acest lucru. Mi se pare că autoarea face ce faci atunci când vrei să captezi atenția: șochezi și pui accent pe asta în loc de forma în care transmiți sau induci senzația la care speri ca efect. Pentru mine, ce-a făcut Taddeo în cartea asta a fost să-mi spună, nu să-mi arate, iar asta nu am putut ierta ușor. Să nu fiu înțeleasă greșit: personajul trebuia să fie atât de dur și repezit, superficial și direct, tăios și „o apariție”, chiar șocant, am înțeles acest lucru, dar mi se pare că acest caracter nu trebuia să se reflecte și-n scris, pe același principiu pe care îl invocam mai devreme.

Ideea autoarei este bună, dar mi se pare previzibilă acțiunea și motivația personajului principal, care la rândul ei e cumva… neterminat, nefinisat ca personalitate? Mi se pare superficial schițat și bănuiesc că asta ar trebui să însemne că e și ea superficială, cel puțin până la un punct, dar nu cred că Taddeo a făcut concret distincția între a transmite că cineva e cam gol pe dinăuntru și-a scrie cam gol despre acel personaj. Spre deosebire de majoritatea cărților pe care am norocul să le citesc și care-mi arată lucruri, Animal este o raritate care intrigă tocmai pentru că ideea are potențial, iar punerea în practică nu coincide cu „ce-aș fi făcut eu dacă”.
Personajul despre care vă spun este o tânără debusolată care folosește sexul ca monedă de schimb pentru orice – dar abia spre a doua jumătate a cărții ar trebui să ne prindem că este o victimă și că sexualitatea exacerbată este doar un rol pe care și-l atribuie în urma unor evenimente nefericite. Dar, repet, lucrul acesta ni se spune, nu se vede din acțiuni și amintiri. E prea… corect și metodic train of thought-ul ei, de parcă ar fi lipsită de voință proprie și-ar urma ce-i indică autoarea, or știm bine că „nu așa se face”. Zic eu, nu altcineva, deci luați în calcul că ne certăm doar pe părerea mea, dacă e. Dar puteți citi Animal între timp, dacă nu ați făcut-o deja, iar apoi să vedem împreună dacă tipa e chiar neverosimilă – atenție!, nu spun că traumele prin care trece, inconștient sau semi-conștient, nu ar fi verosimile. Doar că ea nu m-a convins – și nici Lisa Taddeo, cu romanul acesta.

Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt; găsești cartea aici. 

Facebook Comments