ancazaharia.ro

Tu ce citești azi?

Page 58 of 136

Necunoașterea binelui și răului propriei persoane, mereu în slujba altcuiva

Deborah Levy a început să mă intrige de curând, odată ce i-am citit Înotând spre casă (despre care am scris aici), și-așa am ajuns să comand și Lapte fierbinte, cartea care a apărut la editura Litera înaintea celei pe care eu am citit-o prima. Și mă bucur că le-am descoperit în această ordine, cred că am înțeles-o mai bine pe autoare astfel și sunt convinsă că, dacă începeam cu Lapte fierbinte, n-aș mai fi acordat niciodată o șansă scriitoarei pentru că probabil nu i-aș fi înțeles atât de bine universul și creația bazată pe o deznădejde și o dezorientare continue, care atacă în valuri și apar să sufoce cititorul, puțin câte puțin, până la acaparare. Continue reading

Vânătăi ascunse, cartea unei epidemii ce ne distruge în valuri societatea

De câteva ori pe an, rar, când mai apare câte o statistică, ne reamintim că și la noi în țară există violență domestică ai cărei autori sunt, în proporție covârșitoare, bărbații; că victimele sunt, cele mai multe dintre ele, femei. (Vezi aici rezultatele unor statistici apărute la mijlocul lunii septembrie 2020.) În același timp, a crescut numărul discuțiilor și dezbaterilor publice pe teme conexe, am început să învățăm și noi mai multe despre contextul în care apare violența, despre vârstele critice, modelele preluate de copii de la mediile în care trăiesc și sunt abuzați – de cele mai multe ori, agresorii provin din case în care violența a fost ceva la care au asistat constant, transformându-le pe unele victime în agresorii care duc mai departe această sumbră tradiție la care mulți specialiști fac referire folosind cuvântul „epidemie”.

Continue reading

Lipsește atât de puțin ca totul să se prăbușească

Aproape că nu am avut așteptări de la Oameni în toată firea, romanul scris de Marie Aubert și publicat de editura Paralela 45 în colecția ficțiune fără frontiere. Nu l-am primit cu mintea goală și deschisă, ci chiar cu prejudecăți și superficialitate, pentru că nu am reușit să nu mă întreb obsesiv, până să și deschid și să nu simt trecerea de la prima pagină la restul, tot mai repede și mai repede, tocind vârful creionului de notițe la fiecare câteva pagini, cum de o carte atât de mică poate cuprinde – fizic vorbind, înainte de toate – complexitatea pe care mi-o doream și pe care o intuiam de pe coperta a patra?

Continue reading

« Older posts Newer posts »

© 2024 ancazaharia.ro

Theme by Anders NorenUp ↑