Anchilopoetica este un volum de poezii scrise de Ioan Mateiciuc și apărut în 2020, cu super-ilustrații de Ioniță Benea. Este una dintre acele rare cărți în care ilustrația își are locul și relevanța ei, unde textul și imaginea se completează și se potențează reciproc ca într-un macabru dans a cărui validitate e dată de forța cumulată a partenerilor.
Imaginile de impact din versurile volumului de față, deși pașnice ori neutre, pe alocuri, păstrează acel element atrăgător și deopotrivă respingător care te face să „strălucești ca o bucată de carne crudă” sau să execuți un „balet mecanic pe străzile aglomerate”. Totul e o contradicție, greu de identificat la prima vedere, între aparență și esență, aceasta din urmă conținând sămânța pericolului, a violenței latente, a fricii în așteptarea stimulului care nu se lasă așteptat prea mult, dar care tinde să răsară pe pagină acolo și-atunci când te aștepți mai puțin.
Astfel, „durerea iese din trup” – din cel al cărții – și începe să-l strângă pe cititor în prinsoarea fără ieșire; există blândețe și chiar o undă de regret, dar mereu manifestat în momentele-cheie fără de întoarcere: poemul vrea să te facă părtaș la dreptatea pe care o face feliind în ritm propriu, după reguli proprii.
Există întotdeauna amenințarea unui rău aproape ascuns, aproape adormit, care devansează orice bună intenție a unui eu fragmentat și înfricoșător tocmai prin aparența intermitentă:
astăzi
ne vom costuma în oameni și
vom ieși în stradă
cine știe. poate
nu ne va recunoaște
nimeni
Omul ca demiurg al propriului univers, pe care pare că nici nu mai vrea să încerce a-l transcende ori să-l domine, este vocea, portavocea și destinatarul al unui mesaj complex din această carte: unul de pace în centrul unei furtuni de sentimente și senzații întunecate puse-n versuri și completate, ca într-un puzzle, de ilustrațiile artistului Ioniță Benea.
Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt; găsești cartea aici.
Leave a Reply