Prima carte din colecția ALT UNGHI de la Alice Books pe care o citesc este Arse de soare, scrisă de Chloe Michelle Howarth și tradusă în română de Paul Simula. Un roman care pentru mine se dovedește a fi ce-a reprezentat Strigă-mă pe numele tău pentru alții: o privire tandră asupra universului queer, o poveste fermecătoare prin redarea simplității lumii tradiționale pe care o contestă mai degrabă în liniște, dar și provocatoare tocmai pentru că ea respinge, prin însăși existența sa, normele care depășesc limitele personale, impunând individului alegeri romantice care nu îi aparțin.

E început al anilor ’90 într-un sat din Irlanda, iar povestea e a două fete, colege: Lucy și Susannah. Parte dintr-un grup mai mare de fete care petrec mult timp împreună, cele două încep să se observe și altfel, cu ochi flămânzi și curioși, deși una dintre ele este în permanență conștientă de așteptările familiei și comunității de la ea, iar aceste așteptări nu includ vreo clipă o relație cu o persoană de același sex. Cum se întâmplă de cele mai multe ori, inima dictează și face alegeri înainte ca cea în cauză să apuce să filtreze conștient toate „dar dacă”-urile.

Într-un spațiu atât de mic nu-i loc de gânduri răzlețe sau de ambiții. Asta se poate numi confort. Chiar dacă fiecare e născut unicat, satul ne transformă pe toți într-unul singur. Suntem superstițioși, religioși, tradiționaliști și cam atât. Singurele noastre diferențe sunt minore. Sunt câțiva protestanți printre catolici. Bogați printre săraci. Cei cu copii și cei care nu îi pot face. (p. 33-34)

Nu există „loc de manevră”, nu există opțiuni și diversitate, iar viețile tuturor sunt, astfel, prestabilite, iar ieșirea din formație nu poate fi nici măcar concepută:

Într-o zi, Tadgh va moșteni ferma; ăsta nu e un secret și nici un vis, ci un obicei pe care tata nu-l va lăsa să piară. Chiar dacă-i va plăcea sau nu, Tadgh o să fie fermier până la moarte. (p. 37)

libris.ro  

În familia lui Lucy nu se știu multe despre ceilalți membri, cei mici vin pe lume pentru a deveni copii cât mai fidele ale adulților. Copiii mai mari, cum e de așteptat, devin părinți pentru frații lor mai mici și există o nostalgie după ceva niciodată trăit: independența. Lucy e diferită de ceilalți în sensul că analizează mereu, se uită tot timpul la sine și la ceilalți, are episoade de introspecție și e atentă la cei din jur și așa se face că remarcă faptul că ea însăși e o „umbră a mamei” (p. 38), în relație cu care vede, deși nu îl etichetează astfel, exercitarea rolului feminin clasic într-un sistem patriarhal: „nu pot să nu mă întreb care e experiența ei de mamă și de femeie și cât de diferită ar fi putut fi viața ei dacă ar fi avut alți copii sau măcar dacă n-ar fi avut o fiică” (p. 41). Cu toate acestea, este și perfect conștientă că este diferită și nu se menajează nici pe sine: „Introspecția e cianură. Viața e bună așa; e ușor să fii ignorant și eu fac ce e ușor” (p. 73).

Singura direcție în care Lucy e susținută de mamă e pregătirea pe care i-o face pentru a se asigura că este o viitoare soție cu potențial, negându-i toate celelalte aspecte ale vieții, clipă în care apare și conflictul care nu se rezolvă decât la ultimele pagini:

În momentul ăsta am două opțiuni: ori să fiu ceea ce se așteaptă mama să fiu, ori să devin ceea ce îmi doresc eu să devin. Ambele variante sunt la fel de înșelătoare. (p. 44)

În același timp, tatăl e indisponibil emoțional și abia i se aude glasul pe tot parcursul romanului, el e plecat, e ocupat, e obosit după ce face chestiile „specific masculine”, n-are vreme să-și observe copiii. Dar maturizarea vine și cu filtrele suplimentare necesare: adultului formator i se văd limitările, prejudecățile, iar ceea ce odinioară fusese bună intenție e acum lipsit de poleiala pe care copiii o acordă involuntar oamenilor mari și faptelor lor. Ce e și mai sfâșietor e că Lucy știe că mama ei „face ce-și imaginează că e mai bine pentru mine” (p. 216), chiar dacă asta înseamnă să o pedepsească (într-un mod despre care cred că psihologii ar avea multe de spus) atunci când o surprinde alături de partenera ei.

Toată viața a fost singurul model pe care l-am urmat, aspirația mea cea mai înaltă, dar de când am început să o percep ca pe o persoană, și nu doar ca pe un părinte, a devenit un exemplu grav al neșansei, iar acum nu o mai pot vedea ca odinioară. (p. 45)

Și nu doar în privința diversității sexuale există reticență manifestată, ci e vorba de o împotrivire generală la ideea că lucrurile și oamenii se pot schimba sau, mai grav, că aceștia din urmă pot căuta schimbarea:

E ciudat doar pentru că vor ei să fie ciudat. Părinților mei nu le place să vadă oameni care luptă pentru egalitate sau pentru orice fel de schimbare. Le place lumea așa cum e ea, nu așa cum începe să fie. Dacă ar putea să se întoarcă în timp, s-ar întoarce în Crossmore-ul de când erau ei de vârsta mea. (p. 166)

answear.ro  

Necunoscându-se, Lucy are senzația că e greșită („E ceva necurat în dorințele mele, știu asta, dar încă nu-mi dau seama ce”, p. 101), așa că stă într-un fel de relație cu un băiat, angajându-se în competiții și conflicte reale și imaginare pentru atenția masculină, care e singura cheie și cale spre viitor în comunitatea din care face parte. 

Lucy e furioasă uneori, dar în general e echilibrată și matură, în ciuda faptul că viața îi e controlată de adulți și-n cele mai mărunte privințe, la fel ca a tuturor celorlalți locuitori ai satului. Pe alocuri, datorită prieteniei-rivalitate din cadrul grupului de fete, Arse de soare m-a făcut să mă gândesc la Tetralogia napolitană a Elenei Ferrante.

Există atât de multă introspecție, încât narațiunea pare deseori un foarte lung monolog – întrerupt de scrisorile pe care și le scriu cele două îndrăgostite și pe care și le plasează una celeilalte în ochii nebănuitori ai apropiaților. Poate să fie neplăcut că Lucy gândește mereu în termeni comparativi și iese mereu mai prejos decât Susannah, iubita ei bogată și fără inhibiții, dar și ea parte dintr-o familie deloc de invidiat: tatăl recăsătorit o evită, mama o ocolește, așa că adolescenta trăiește de capul ei și caută să atragă atenția prin episoade de teribilism – categorie în care Lucy se teme că intră și relația lor. În multe feluri, Lucy și Susannah sunt doi poli complecși care se atrag poate tocmai datorită diferențelor dintre ele (prima caută anonimatul, cealaltă numai prin scandal știe să se opună lumii) și dovedesc, împreună, că a iubi la superlativ înseamnă și a ști cum să-l rănești eficient pe celălalt.

Una dintre marile întrebări ale romanului se referă la cine și cum o să fii la maturitate. O alta se îndreaptă spre nevoia de sinceritate față de familie sau prieteni apropiați, dar într-un context tradiționalist de-a dreptul homofob – ce faci, le spui cine ești și accepți să-i pierzi sau negi față de tine iubirea pe care o porți altcuiva și te consolezi că ai o familie îndrăgostită nu de cine ești, ci de cine te prefaci a fi?

Există „tratamente rurale” pentru homosexualitate și pedepse sociale pentru avortul făcut de minore, dar nu se găsește antidot pentru bârfa care ține totul în viață și din care se alimentează cu toții, fie că mai există sau nu fărâme de adevăr în monstruozitățile pe care le dau mai departe și care afectează vieți reale. Există rușine pe care homofobii îi fac pe ceilalți să o simtă până la os. Există iubire care se oferă „doar dacă ești exact așa și așa”, nicicum altfel, mai ales când vine vorba de relații de familie. De la jumătate încolo, romanul explorează și fațetele înșelătoare ale fidelității; nevoia de independență devine tot mai puternică și, deși desprinderea fizică de Susannah are loc, cele două vor fi mereu inseparabile emoțional – cel puțin dintr‐un unghi.

O poveste care nu e autobiografică, dar pentru care autoarea recunoaște că s-a inspirat din propria viață într-un mediu asemănător celui din carte și, cred eu, izbitor de asemănătoare cu numeroase vieți ale unor oameni pe care îi cunoaștem și care, din aceleași motive, duc vieți deloc autentice, dominate de teamă și stigmatizare. Poate și de asta e important să citim Arse de soare, pentru a înțelege cum se simte homofobia și care pot fi efectele ei asupra unui om obișnuit, a unei fiice, a unei prietene de-ale noastre.


Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt, găsești cartea AICI. Dacă recomandările mele de carte ți se potrivesc și îți plac cărțile pe care le descoperi cu ajutorul meu, susține proiectul independent ancazaharia.ro abonându-te pe Patreon. 


Sub același motto de aproape un deceniu, „Tu ce citești azi?”, căutând să ofere inspirație sau chiar să declanșeze pofta de citit la cei care poate nu sunt tocmai prieteni cu cartea, ancazaharia.ro are acum canal de WhatsApp. Join aici.

Facebook Comments