„Acolo unde doare”: despre vulnerabilitate ca loc de întâlnire și punct care ne desparte

Știți deja atâta lucru despre mine: antologiile tematice, cele care reunesc mai mulți autori care scriu pe aceeași temă, sunt una dintre marile mele slăbiciuni. Asta pentru că în carte întâlnesc atât de multă diversitate, încât la final ies din ea cu senzația că am parcurs un raft întreg, că am trăit câteva vieți, că mi-am satisfăcut pofta de profund și superficial, de proză și poezie, de voci autentice noi și de stiluri deja familiare.

În cazul antologiei Acolo unde doare, coordonată de Alex Andronic și reunită tematic sub ideea de vulnerabilitate, cartea se simte și ca un album ce colecționează diferite tipuri de dureri, iar senzația de pe urmă e că ai avut de-a face cu o privire profundă aruncată în adâncimile societății noastre, de vreme de vorbim de vârste, medii, contexte și stiluri variate.

Pe autoare le enumăr așa cum apar pe copertă: Alexandra Ursu, Alina Marian, Alina Pavelescu, Ana Morodan (a cărei mărturisire m-a emoționat teribil), Ana-Maria Gheorghe, Camelia Sima, Carmen Dumitrescu, Cătălina Rojișteanu, Cristina Engstrøm, Cristina Nemerovschi, Dana Bugnar, Daniela Alistar, Diana Popescu, Diana Stanciu, Florina Popa, Gina Bradea (bucata mea favorită din carte, poate și pentru că m-a șocat ce biografii similare avem, până la un punct), Jamilla Azazi, Laura Ghencea, Laura Serbu, Lelia Iancu, Ligia Moise, Lăcrămioara Bozieru, Lora, Maria Coman, Oana Roman, Petronela Rotar, Ramona Păunescu, Sonia Monar, Ștef Năstase (care tocmai cred că și-a câștigat o superputere prin ce și cum a scris), Teodora Dumitru și Valentina Negoiță.

În cele 260 de pagini ale sale, această antologie feminină și chiar feministă alternează luciditatea și abandonul, speranța și momentele de deznădejde, dar păstrează fidelitate uniformă față de un singur lucru: sinceritatea față de sine și de cititor.

Se prea poate ca unele texte-mărturisiri să vi se pară superficiale ori inadecvate, bănuiesc că e în regulă, nu avem cu toții aceleași dureri și temeri, dar exclud varianta în care nimic de-aici nu v-ar vorbi direct despre o suferință comună, poate încă proaspătă. Ce-am admirat și mai mult e că n-am prea întâlnit perspective teziste, n-am observat soluții, ci mai degrabă spații care se deschid pentru a lăsa loc vulnerabilității de-a pune întrebări și de a discuta deschis despre vulnerabilitate-n mai toate formele ei. Tocmai acest relief variat asigură lipsa monotoniei pe parcursul lecturii. 

Deși toate textele sunt scrise de femei, Acolo unde doare nu e dedicată exclusiv unui public feminin, tema e umană, deloc nișată. Dimpotrivă, aș zice, ne-ar prinde bine tuturor, ca societate, să explorăm câteva dintre fricile și piedicile de care au parte femeile într-o lume a bărbaților pentru a găsi soluții și-a putea ajunge să vorbim la trecut măcar despre o parte dintre aceste realități.

Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt; găsești cartea AICI. Dacă recomandările mele de carte ți se potrivesc și îți plac cărțile pe care le descoperi cu ajutorul meu, susține proiectul independent ancazaharia.ro abonându-te pe Patreon.