„Sunt a’ naibii de obosită. Un plan verificat pentru depășirea burnoutului, creșterea nivelului de energie și recuperarea vieții”

De câțiva ani am luat-o pe cărarea încăpățânatului care caută răspunsuri aproape oriunde le poate găsi – țin să subliniez acest „aproape” pentru că nu vreau să validez cumva experimente bazate pe naivitatea și disperarea oamenilor care caută soluții la șarlatani. Am citit despre sănătate și corp, despre ce și cum funcționează – ce înseamnă ideal și sănătos, ce înseamnă deficitar și e semn de mers la medic și la analize suplimentare, am căutat să-mi clarific mie simptomele pe care le am, să mă observ pe îndelete și să decid, sfătuindu-mă cu puținii medici care chiar își văd și își aud pacienții despre pașii pe care să-i urmez. 

Sunt a’ naibii de obosită. Un plan verificat pentru depășirea burnoutului, creșterea nivelului de energie și recuperarea vieții mi-a plăcut nu atât de mult pentru planul propriu-zis (deci ultima parte a cărții, cea cu rețete care mi se par „prea americane”; oricât de sănătoase ar fi ingredientele, nu-mi place ce rezultă, așa că mă țin de propriul mod de a le amesteca în farfurie), ci pentru informațiile concrete și modul de a explica legătura între ce facem și rezultatul obținut în viața de zi cu zi: cum ce mâncăm, felul în care dormim influențează procese din corp care ulterior se văd, fără excepție, pe corp și-n stările noastre – în nevoia de a mânca mai mult, mai dulce, la ore nepotrivite, în somnul care se decalează tot mai mult, în îngrășare, acnee, dispoziție proastă și, cheia cărții, oboseala.

Și cum trasul de fiare-n disperare la sală nu e soluția pentru unele boli specifice persoanelor cu aparate reproducătoare feminine, că și-aici încă există mitul că „ești obeză pentru că nu mergi la sală”, în vreme ce unele dintre noi se îngrașă și pentru că fac efort nepotrivit stării de sănătate sau diagnosticului, dar mulți medici încă recomandă să faci efort intens orice-ar fi, așa că nu prea poți aștepta altceva și de la muritorii de rând, nespecialiști.

Dr. Amy Shah începe prin a explica ce sunt hormonii și continuă prin a detalia cum îi bulversăm: 

Așa cum am discutat în primul capitol, toți hormonii noștri sunt interconectați și cel mai mic dezechilibru al acestei axe se poate manifesta prin diferite simptome. De exemplu, din felul în care mi-a descris Sylvia una din zilele ei, mi-am dat seama că nivelul cortizolului ei era crescut, iar nivelurile de melatonină și insulină, scăzute. Își petrecea cea mai mare parte a zilei rezolvând situații urgente la birou, confruntându-se cu un șir nesfârșit de factori stresanți. După serviciu, făcea exerciții cardio intense acasă și mânca în jurul orei 9 seara – pentru că, din cauza programului încărcat, abia atunci avea timp să mănânce în tihnă.

Iată cum s-ar putea traduce ziua Sylviei în limbaj hormonal: multiplele evenimente stresante de la serviciu o oboseau în timpul zilei, dar o țineau în tensiune noaptea. Antrenamentele fizice sporeau și mai mult stresul la care era supus corpul ei. Din această cauză, somnul ei avea de suferit. Mergea târziu la culcare, ceea ce întârzia eliberarea melatoninei, și se culca cu stomacul plin. Cina târzie provoca un val anormal de insulină (pentru că noaptea rezistența noastră la insulină este mai mare, ceea ce duce la depozitarea grăsimii) și-i întrerupea tiparul de somn. Se trezea uneori cu un val de cortizol, undeva între 3 și 5 dimineața. Între 2 și 4 după-masa nivelul cortizolului scădea, ceea ce-i provoca o oboseală profundă. Disperată să poată rămâne alertă la serviciu, mânca ceva plin de zahăr, pentru a rămâne trează. Era prinsă într-un cerc vicios. (p. 72)

Hormonii sunt unul dintre punctele-cheie ale cărții, iar autoarea explică modul în care aceștia joacă roluri în aproape orice proces care se petrece în noi: „reglează majoritatea proceselor somatice, de la metabolism și apetit la ritmul cardiac, ciclurile de somn, funcțiile sexuale și de reproducere, creșterea și dezvoltarea, nivelul stresului și dispoziția și chiar temperatura corpului” (p. 33).

Tocmai de aceea, pentru că informațiile medicale sunt multe și interconectate într-un mod care poate fi copleșitor, mi se pare cu-atât mai important și impresionant că Dr. Amy Shah reușește să traducă totul pe limba unui om care poate își observă și își cunoaște corpul, dar care nu știe care-i faza cu cortizolul, leptina și restul „ingredientelor” care nu doar că ne fac cine suntem, ci și exact așa cum suntem: obosiți, iritați, disperați după zahăr, prinși într-un ciclu pe care-l repetăm fără scăpare. Sau, în situații fericite, în echilibru fizic și emoțional. Dar știm deja că epoca în care trăim nu ne-ajută deloc să fim cele mai sănătoase versiuni ale noastre, ci doar cele mai ahtiate după performanța cu orice sacrificiu – somn, viață sexuală, dispoziție.

Sunt a’ naibii de obosită. Un plan verificat pentru depășirea burnoutului, creșterea nivelului de energie și recuperarea vieții are și chestionare pentru a evalua potențiale dezechilibre – eu le-am făcut și urmează să apar la medic cu rugămintea de a verifica și el faptul că bifez 11 simptome din 12 și am analize repetate în ultimii ani care arată cum niște hormoni potențial responsabili sunt oriunde, numai unde ar trebui nu. 

Urmează explicațiile despre cum „oboseala suprarenală” nu ține doar de glandele suprarenale, reacțiile intestinale și mecanismele postului circadian (de bun-simț, dacă e să mă întrebe pe mine cineva) și propune o variantă foarte blândă de post intermitent, cu intervale ușor de gestionat, nimic șocant pentru organism:

Un bun început este să eviți consumul de alimente între orele 20 și 8, sau 19 și 7. Beneficii excelente poți obține și cu o pauză de 14 ore, mâncând între orele 10 și 20. Posturile de 12 sau 14 ore nu prea sunt la modă, însă dacă vrei rezultate pe termen lung, precum și o schimbare a stilului de viață, nu doar o dietă-fulger, aceste intervale de timp sunt mult mai la îndemână și ușor de gestionat. După ce te acomodezi bine cu postul de 12 ore, îl poți crește treptat la 16 ore, două sau trei zile pe săptămână, de la ora 20 până a doua zi la prânz. (p. 170)

Sunt a’ naibii de obosită. Un plan verificat pentru depășirea burnoutului, creșterea nivelului de energie și recuperarea vieții a apărut în 2024 la Editura Paralela 45, în traducerea din engleză semnată de Ralu Conțiu, și are peste 360 de pagini. Dr. Amy Shah e medic specialist în alergologie și imunologie și expertă în wellness și sănătate hormonală și intestinală.

Dincolo de aceste titluri și calificări, autoarea pare bine intenționată – nu vinde nimic, „planul” ei e în carte, deși unii cititori îi reproșează, pe Goodreads, că atentează la dreptul lor de a mânca nesănătos în continuare, sunt unii absolut distruși că un medic îndrăznește să le spună că zahărul e rău, deși explică în detaliu de ce e rău și nu blamează o clipă alegerile nimănui. Și oamenii respectivi reclamă asta cu toată seriozitatea, parcă inconștienți de vorba aia care spune că n-ai cum să faci același lucru și să aștepți rezultate diferite, așa că vă recomand să o citiți cu mintea deschisă și, mai mult decât orice, să puneți în practică schimbări doar dacă vreți schimbări, eventual discutate cu medicul vostru.

Mie mi-a plăcut, mi s-a potrivit felul acesta de a scrie – fără judecăți, dar punând pe masă tot ce cunoaște ca pro și contra unei alimentații de un anume tip versus altul – și știu ce am eu de făcut cu mine; mai departe, fiecare să acționeze după cunoștințe și disponibilitatea de a deprinde altele noi, nu pretind că am aflat secretul vieții veșnice, dar am găsit explicațiile pentru niște stări de rău pe care le-am redus considerabil de când am citit-o pe Amy Shah și pe care am perspective reale de a le reduce în continuare sau poate chiar de-a le elimina.

Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt, găsești cartea AICI. Dacă recomandările mele de carte ți se potrivesc și îți plac cărțile pe care le descoperi cu ajutorul meu, susține proiectul independent ancazaharia.ro abonându-te pe Patreon.